Nu stiu altii cum sint si cum gindesc, dar eu recunosc cinstit ca imi e foarte greu sa ma impac cu atitudinea celor mai multi dintre politicienii autohtoni. O atitudine care insulta, la tot pasul, inteligenta si bunul-simt al cetatenilor pe care pretind, altfel, ca ii reprezinta. Si, nu in ultimul rind, o atitudine care sfideaza in egala masura memoria si realitatea. Pentru ca multe dintre discursurile leite-poleite ale acestor politicieni de Obor par adresate unei societati amnezice, lipsite total de memorie si de criterii de apreciere a realitatii. Pe scurt, ei au impresia ca se afla in fata unei turme ale carei reactii, previzibile, pot fi manipulate oricind si, oricum, in sensul dorit de ei. Nu sint, desigur, singuri in aceasta aventura. Diversi ziaristi, unii naivi, altii aserviti in moduri si grade la fel de diverse, le lustruiesc constiincios statuile, straduindu-se sa le confectioneze o spoiala de legitimitate.
Un exemplu tipic de impostura politica il reprezinta Theodor Stolojan. In cazul lui, discrepanta dintre ceea ce pretinde ca doreste – salvarea liberalismului in Romania – si actiunile pe care le intreprinde este atit de mare, incit nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva fostul consilier prezidential, lider al nou-infiintatului Partid Liberal Democrat e absolut convins ca electoratul autohton sufera, in masa, de daltonism si amnezie. Pentru ca nu-mi pot explica altfel cum ar putea cineva cu trecutul lui Theodor Stolojan sa vorbeasca in numele miscarii liberale, asumindu-si astfel o legitimitate pe care nu o are si nici nu a avut-o vreodata.
In fond, despre ce fel de legitimitate se poate vorbi in cazul lui Theodor Stolojan si cine i-a conferit-o? Este el un liberal autentic, cu o evolutie consecventa pe scena politica? Prin ce a dovedit fostul sustinator al lui Ion Iliescu – in campania electorala din 1996 – ca are intr-adevar
