Le-am pus gand rau urmaritorilor mei. Am inceput sa nu mai parchez masina in fata blocului. Vin per-pedes si ma strecor pe furis, pe intrarea din spate. Nu aprind luminile in apartament. In usa, am vesnic un bilet: “Va rog sa reveniti peste cinci zile, sunt in provincie”. Nu raspund la telefon si nu fac zgomot. Nici apa n-o trag, nici dus nu fac, nici pe ochi nu ma spal.
In fine, in ziua a treia am auzit, in miez de noapte umblandu-se la yala. Am asteptat cu inima cat puricele si bastonul de oina pregatit. N-au reusit sa descuie. A doua noapte i-am ajutat eu: am lasat broasca descuiata, dar n-au mai venit ei. A treia noapte au venit, dar au rupt-o la fuga fiindca i-a deranjat un vecin somnambul. Abia a patra noapte au avut succes. Erau doi. Negri la obraz ca intunericul. Tineri. Puradei. Au intrat si au aprins lanternele. Au cotrobait peste tot si, din debara, i-am auzit: “Taticu, asta e mai sarantoc ca noi. Cu ce s-o fi ocupand, fratele meu?” “Cred ca vinde carti. Nu vezi ca are casa plina. Nici televizorul si radioul nu le putem lua, sunt niste gioarse. Aoleo! Io-te o poza... Si alta... Ba, asta e gabor... Hai s-o taiem...”
I-am lasat sa treaca pe langa mine, mai ales c-au inchis usa si n-au stricat nimic...
Deci nu asemenea urmaritori ma calca pe mine, vizitandu-ma neprofesionist, miscandu-mi semnele de la usi, sertare, dosare si hartoage. Ii prind eu si pe-aceia si nu-i mai iert ca pe colocatarii cei bruneti... Le-am pus gand rau urmaritorilor mei. Am inceput sa nu mai parchez masina in fata blocului. Vin per-pedes si ma strecor pe furis, pe intrarea din spate. Nu aprind luminile in apartament. In usa, am vesnic un bilet: “Va rog sa reveniti peste cinci zile, sunt in provincie”. Nu raspund la telefon si nu fac zgomot. Nici apa n-o trag, nici dus nu fac, nici pe ochi nu ma spal.
In fine, in ziua a treia am auzit, in miez de noapte umblandu-se l
