Recenta premieră a baletului Casanova, montat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti de Monica Fotescu Uţă, este un spectacol ciudat, de la care pleci cu unele satisfacţii împletite cu insatisfacţii şi cu multe nedumeriri. Acestea din urmă încep chiar din clipa în care iei în mână programul de sală şi afli din el lucruri ştiute, fără a afla nimic despre cele pe care nu le ştii. După ce afli, din nou, câteva date despre compozitorii Mahler şi Massenet, a căror muzică este folosită preponderent în colajul spectacolului, date pe care, dacă le-ai uitat sau nu le ştii, le poţi găsi în oricare dicţionar de muzică, nu afli în schimb nimic despre coregrafi (căci, de fapt, sunt doi), adică despre creatorii spectacolului. Şi despre ei nu ştim nimic şi nici nu avem de unde afla, numele lor neexistând în vreun dicţionar de balet. Monica Fotescu Uţă a fost balerină la Opera Naţională din Bucureşti şi este plecată de mai mulţi ani în străinătate. Neştiind nimic despre activitatea ei acolo, ne putem întreba: acesta este specacolul ei de debut? A mai creat şi alte coregrafii? Când, unde şi ce anume? Dar Xin Peng Wang, care semnează coregrafia unui quartet integrat în spectacol, unde montează şi ce a mai creat? Mister total. Nu ne putem baza şi nici nu putem vehicula, la rândul nostru, unele informaţii orale, vagi, întâmplătoare. Deci rămânem în plină ceaţă.

De asemenea, nu găsim nimic în program nici despre interpreţi. Să zicem că pe unii dintre ei publicul bucureştean îi cunoaşte. Dar nu pe toţi. Şi, oricum, poate fi vorba şi de un nou venit la un spectacol de balet, nefamiliarizat cu cariera soliştilor baletului. }inând cont de toate aceste aspecte, prima concluzie este că Baletul a rămas, în continuare, în Operă, un cetăţean de rangul doi, care nu merită tot atât de multă atenţie ca Muzica, iar cea de a doua concluzie este că această instituţie de rang naţional