Optimiştii s-ar grăbi să spună că da. Realist vorbind, tranziţia nu este însă decât perioada ce face legătura dintre două tranziţii. România a trecut, aşadar, de la communism - Optimiştii s-ar grăbi să spună că da. Realist vorbind, tranziţia nu este însă decât perioada ce face legătura dintre două tranziţii. România a trecut, aşadar, de la communism - condamnat, iată, de Comisia Tismăneanu - la o democraţie funcţională şi la o economie de piaţă aflată în faţa primelor ei performanţe reale. De la 1 ianuarie va începe o altă transformare: acest sistem, cu multe elemente ale capitalismului de tip latino-american şi rusesc, va trebui să înveţe să îmbrace haina europeană. Cât va dura aceasta, nu se ştie. "Aderarea" durează cât o noapte de sărbătoare. "Integrarea" înseamnă cale lungă. Partea bună a lucrurilor este că economia se află în al şaptelea an neîntrerupt de creştere. De aici încolo se ridică însă două mari semne de întrebare.

Primul: va învăţa administraţia să folosească rezultatele creşterii economice în interesul public? Aceasta este, până la urmă, una dintre trăsăturile civilizaţiei europene în care ne integrăm. În ce priveşte România, problema este complicată. ţării îi lipsesc proiectele majore. Mai mult, intrarea în Uniune va favoriza plecarea celor mai bine pregătiţi membri ai administraţiei către structurile europene. Iar României îi va fi greu să scoată imediat o "linie a doua" la fel de bine pregătită.

Al doilea mare semn de întrebare este legat de clasa politică. De bine, de rău, România şi-a văzut de treabă, uitându-se, seara, la certurile politice televizate. Rezultatele se văd: economia creşte, prestigiul politicienilor s-a prăbuşit. Dar lovitura de pedeapsă poate veni curând. Forţele antisistem, extremiste şi antieuropene câştigă teren, ca în tot Estul şi centrul Europei. Ele sapă, zi de zi, la baza actualei construcţii democratice - nu