Am citit de curând o carte plină de farmec şi în acelaşi timp adâncime, Zbor în bătaia săgeţii de H.-R. Patapievici. Nu-l cunosc pe autor. Cartea, un jurnal în care Patapievici mărturiseşte cum şi-a păstrat integritatea sufletească sub comunism, e pasionantă. Autorul explică chiar din rândul doi al primei pagini că prietenii şi prietenia l-au ajutat să se salveze moral şi, pur şi simplu, să funcţioneze, fără să devină corupt ori abrutizat de comunism. Cel mai fascinant personaj al cărţii e Patapievici însuşi. El scrie într-un stil de mărturisire directă atât de plin de urgenţă, încât, dacă evocă idei, ori oameni, ori locuri, le dă viaţă gâfâitor. Uneori, parcă îl citeşti pe Sfântul Augustin dezbătând relaţia cu Dumnezeu. Alteori, parcă citeşti o revoltă de generaţie. Peste tot, firescul, naturalul şi spontanul sunt şi tonul scrierii, şi adevărata valoare umană recomandată de autor.

Mărturisesc, am tresărit de plăcere pentru că pe pagina 54 sunt citat şi eu, într-o listă ,pozitivă" de artişti şi intelectuali. Dar şi înainte de a-mi găsi numele, am citit încântat, recunoscând de multe ori încercările de salvare intelectuală pe care le practicam şi eu în generaţia mea. Cu o deosebire: eu şi alţii din generaţia mea ne-am luptat să fim publicaţi, chiar dacă tăiaţi de cenzură uneori pe fiecare pagină. Patapievici a scris înainte de căderea comunismului fără să publice, deci fără niciun compromis, pentru el însuşi. Mult curaj, şi mult devotament de scriitor adevărat.

Sper să pot scrie, curând pentru o publicaţie românească, o adevărată cronică literară despre această carte. Ori în engleză, când se publică aici. Citind, mă întrebam: dacă Patapievici ar fi scris în franceză ori engleză, el ar fi devenit mai repede unul din cei mai luminaţi eseişti din Europa? în America, eseul are un public foarte mic. N-am putut să rezist reflexului de a gân