unor testări periodice, care să arate dacă în şcolile pe care le frecventează se consumă sau nu droguri. Cel puţin aşa prevede Programul privind depistarea în urină a consumatorilor de unor testări periodice, care să arate dacă în şcolile pe care le frecventează se consumă sau nu droguri. Cel puţin aşa prevede Programul privind depistarea în urină a consumatorilor de droguri din şcolile sectorului 4, aprobat recent de Consiliul Local.
De dragul unui consilier
Pentru cele şase luni ale programului, iniţiat de doctorul şi consilierul Daniel Popescu, au fost alocaţi nu mai puţin de 50.000 RON. Cristian Alexandrescu, şeful Inspectoratului şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), cataloghează programul drept "lipsit de relevanţă şi cu hibe de organizare".
"Ideea este bună, dar programul a fost organizat prost de la bun început. Eu nu ştiu dacă au fost informate conducerile celor două şcoli, dacă s-au obţinut toate aprobările, dacă părinţii şi elevii s-au declarat de acord cu testările, dacă drepturile copiilor vor rămâne neatinse", zice Alexandrescu.
Liceele, duse de nas
Inspectorul general lasă să se înţeleagă că reprezentanţii celor două licee, numite explicit în textul hotărârii Consiliului Local al Sectorului 4, au fost, mai mult sau mai puţin, duşi de nas. Mai mult, şcolile au parte de publicitate negativă, pentru că lucrurile nu au fost explicate în mod clar. "Doctorul Daniel Popescu a discutat, de la începutul anului, cu conducerea mai multor şcoli din sectorul 4, iar, în principiu, şcolile au fost de acord cu cele prezentate. După care, două licee au fost menţionate explicit în hotărâre, fără ca să se mai discute concret cu reprezentanţii acestora. Hotărârea a devenit publică, iar părinţii au început să-şi pună întrebări, că liceele respective ar putea să nu fie atât de sigure pentru copiii lor". Alexandrescu aduce în discuţie şi rel