Revolutia Romana ar putea fi rezumata in doua fotografii. Prima ar fi neaparat alb-negru. Niste tineri cu fetele supte de foame, dar cu indarjirea sclipind in ochi, infrunta un sir de soldati speriati, care tremura cu mainile inghetate pe niste pusti vechi. Hainele tinerilor sunt saracacioase, iar buzunarele lor sunt goale. Decorul este cenusiu. Sunt cladiri strivite de o istorie neinduratoare. Strazile sunt golase, iar ferestrele apartamentelor de la strada sunt intunecate. Putinele pete de culoare sunt date de vopseaua scorojita de pe tocurile geamurilor si usilor. Din cealalta fotografie au disparut soldatii. In locul tinerilor apar niste barbati cu burta si cu chelie, imbracati in costume scumpe. La incheieturi le stralucesc bratarile unor ceasuri care valoreaza pensia pe cativa ani a amaratilor de pensionari din fundal, care se inghesuie la cozi din fata farmaciilor. Practic, prima fotografie ii arata pe tinerii care au iesit in strada cu piepturile goale ca sa rastoarne regimul cel mai tiranic si mai faraonic din Europa. In cealalta sunt profitorii Revolutiei. Unii dintre ei apar in ambele fotografii. Insa, cei mai multi doar in cea de-a doua. Statul Roman a institutionalizat Revolutia. Era cea mai usoara cale de a ucide spiritul care i-a indemnat pe tineri sa iasa, acum 17 ani, pe strazile din Timisoara. Marsul lor i-a trimis pe securisti, pe nomenclaturisti si pe politruci in Istorie. Din nefericire, acestia au trecut din istorie in afaceri. Fostii lideri comunisti si-au procurat patalamale de revolutionari. Altii si-au tras institut. In Romania, tara tuturor paradoxurilor, fostul secretar de partid de la Iasi si de la Timisoara ar trebui sa analizeze tocmai cauzele fenomenului care a dus la izbucnirea protestelor anticomuniste din cele orase. L-am numit aici pe eternul si fascinantul Ion Iliescu. Acolitii, adapostiti sub pulpana fostului presedinte al