Cum, cu puţin timp înainte să m-apuc de scris, urmăream la TV o redare a unei înfruntări între un pui de leu şi un babuin (ultimul cîştiga detaşat), mi-am adus aminte de conceptul Discovery, de a pune două animale - care de obicei au habitate complet diferite - să se lupte. Fireşte, mi-a trecut prin cap să îl aplic şi la filme, mai precis două recente, aflate pe marile ecrane: Maria-Antoaneta a Sofiei Coppola şi Propunerea australianului John Hillcoat. Cele două pelicule sînt de ,genuri" extrem de diferite (sensul e cel de ,gender" aici), dar le uneşte somptuozitatea imaginilor - ironic, unul se detaşează prin sălbăticia peisajelor, celălalt e filmat la Versailles, deci grădinile -, oricum desfătarea vizuală (iar paranteză, ca să precizez că ambii cineaşti n-au găsit o gură de rai şi o filmează din toate unghiurile, nu, sînt peisaje încadrate şi proporţionate după toate regulile de compoziţie din pictură. Observaţi o regulă de-a şcolii olandeze aplicată la nişte natură australiană) pe care o oferă n-are prea multe precedente, dacă stai să te gîndeşti la recolta cinematografică din 2006.

Să-ncep cu biata regină decapitată a Franţei, interpretată de Kirsten Dunst. Pelicula se ţine după trena ei doar pe perioada petrecută în Franţa. Protagonista e actualizată, în sensul că sparge banii, prăjiturile şi şampania ca să se consoleze pentru căsnicia anostă mai ceva ca într-un roman chicklit. Cu toată coloana sonoră extrem de eclectică, adaptată savant şi, ce să zic, adecvată ca o mănuşă, recunosc că în timpul filmului m-am trezit cu un cu totul alt cîntecel bîzîindu-mi prin cap. Nici nu ştiu de prin ce colţ al memoriei m-am ales cu ,Eu nu sînt un neînţeles/ Nu sînt precum se creeeeede/ Eu sînt precum se veeeeeede" (habar n-am dacă citez corect). După ceva timp acordat procesării, am recunoscut interpretul (Cătălin Crişan) şi ştiu că auzisem, copil fiind, me