Alegerile anticipate din PSD s-au soldat, in mare parte, cu rezultatele anticipate. "Strategii" (adica sforarii) de la centru, care altadata ii asigurau majoritati lui Iliescu sau Nastase, s-au pus acum in slujba lui Geoana, cu priceperea si discretia cu care ne-au obisnuit, furnizandu-i o victorie confortabila in fata invinsului de serviciu Sorin Oprescu. A fost vorba mai degraba nu de o competitie reala pentru conducerea PSD, ci de un vot de incredere solicitat de Mircea Geoana pentru a-si plebiscita si reconfirma pozitia de presedinte si pentru a pune capat incertitudinii in care se afla partidul din 2004. Dupa congresul din 2004, PSD a intrat intr-o tranzitie abulica, nereusind sa se reinventeze ca partid puternic dupa epoca Iliescu si neavand curajul sa urmeze datele "revolutiei binelui" anuntate emfatic de Mircea Geoana. "Revolutia binelui" nu a fost o revolutie, si cu atat mai putin ceva care sa produca un bine de vreun fel. Geoana a abordat problema reformei interne apeland la formula clasica a temporizarii si cosmetizarii, asteptand ca "revolutia" sa o faca altii – justitia, presa, adversarii politici. Se poate spune cu destul temei ca marginalizarea lui Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea si a altora a fost doar sanctionata (ezitant) de partid, dupa ce imaginea acestora a fost deteriorata decisiv in urma anchetelor justitiei, a criticilor din ziare si a atacurilor actualei puteri. Daca ne uitam la fotografia de familie de la congresul din 2004, intelegem de ce PSD are probleme majore in a se reforma. Conducerea partidului rezultata atunci era si inca a ramas plina de personaje care, teoretic, ar trebui sa fie vizate de "revolutia binelui". "Raul" din PSD despre care se vorbeste nu este un apendice minuscul si fara functie care poate fi cu usurinta extirpat. Face parte din formula de conducere a PSD de la centru si din filiale, din miezul fostului