Speciile discursului politic cuprind adesea contraste surprinzătoare între denumire şi conţinut. Un exemplu caracteristic de inadecvare îl constituia, în perioada comunismului, telegrama, gen care nu avea nici o legătură cu aşa-numitul ,stil telegrafic": telegramele de adeziune, felicitare, mulţumire, entuziasm, reprezentînd răspunsul ritualizat al reprezentanţilor maselor faţă de conducător, erau în mod tipic texte lungi, greoaie, cu fraze interminabile, cu o uriaşă încărcătură de adjective ornante - şi aproape totală absenţă a conţinutului informativ.
Exemplul actual cel mai surprinzător de nepotrivire între formă şi conţinut mi se pare a fi cel al unor declaraţii parlamentare. Specia declaraţiei presupune explicitarea unei poziţii, a unei opinii, într-o formă clară, non-ambiguă, oficială. În Parlamentul României, probabil sub influenţa jurnalismului politic de opinie, se citesc unele declaraţii incredibile: pamflete compuse într-un limbaj cât mai pitoresc, vizînd efecte de umor facil; discursuri subiective, afective, vulgare, confuze. Autorii lor se raportează în mod evident la modelele literare şi jurnalistice, punînd de pildă mare preţ pe titlu, pe actul creator al intitulării: ,Mă văd obligat să-mi intitulez declaraţia mea politică ŤBercenizarea Parlamentuluiť", (VCN, 20 nov. 2005, text preluat, ca şi următoarele, de pe site-ul Camerei Deputaţilor); ,Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul ŤComandantulť" (DB, 26.04.2006). Titlul trebuie să şocheze, prin mijloacele jurnalistice cunoscute: să cuprindă jocuri de cuvinte, creaţii lexicale, elemente argotice: ,Declaraţia politică de astăzi poartă numele ŤGuguviť" (DB, 14.11.2006); ,Pădurile Bucovinei - o avuţie jefuită Ťca-n codruť" (A.O., 26.04.2006)". Trecând în revistă titlurile declaraţiilor dintr-o zi de dezbateri politice (26.04.2006), avem impresia că răsfoim presa cotidiană, de la
