Secole la rind, pastoritul a fost una din indeletnicirile de baza ale locuitorilor din zona noastra. De fapt, noi, brailenii, ne tragem din neamuri de mocani, ei fiind printre primii care au populat aceste tinuturi. Si sortii ne-au fost favorabili, judetul nostru cumulind o serie de factori importanti: pasuni intinse, asezare geografica, riuri, calitati deosebite ale solului, un complex care a favorizat de-a lungul timpului dezvoltarea acestei activitati. Comunistii au speculat la maxim si traditia si conditiile, in anii '80 intreg judetul fiind presarat cu mari complexe sau ferme de crestere a ovinelor. Declinul zootehniei din perioada postdecembrista insa si-a spus cuvintul si asupra cresterii oilor, in Braila stinile fiind din ce in ce mai rare, iar efectivele tot mai reduse. Din 2003 insa, se resimte o revigorare a acestui sector. Motivul, Uniunea Europeana nu a impus Romaniei cote de productie pentru carnea si laptele de oaie si capra. Anul acesta cel putin, efectivele inregistrate la nivelul judetului nostru sint aproximativ egale cu cele de la sfirsitul anilor '80, respectiv aproape 350.000 capete ovine si 25.000 capete caprine. Cele mai mari efective sint concentrate de-a lungul Luncii Calmatuiului, satele riverane Dunarii, si pe islazurile cu soluri saraturate.
Zilele trecute, o echipa a ziarului nostru impreuna cu specialisti ai Oficiului Judetean de Consultanta Agricola (OJCA) a vizitat una din cele mai mari exploatatii de ovine din judet. Este vorba despre exploatatia fratilor Popa din satul Liscoteanca, comuna Bordei Verde. Seful acestei exploatatii, Gheorghe Popa a urmat cursurile de ingrijitor calificat in cresterea animalelor prin OJCA.
Oieri din tata in fiu
Cresterea oilor este o traditie in familia Popa. Mai intii bunicul, apoi tatal, iar acum toti cei patru frati sint implicati in aceasta act