Probabil cel mai fertil şi mai interesant grup literar afirmat în ultimii ani (într-o lejeră concurenţă cu fracturismul lui Marius Ianuş) este ieşeanul Club 8. Fertil pentru că nu a dat în nici un moment semne de politizare programatică, fertil pentru că - deşi aproape de negăsit pe piaţa de carte - volumele acestor autori se dau din mână-n mână şi se recită, apoi, fragmentar, din memorie. Găsesc, totuşi, destul de periculoasă celebritatea aceasta de rang secund şi de circulaţie mai curând orală: ea este - culmea! - în mai mare măsură o mişcare de marketing implicit decât una cu adevărat în sensul literaturii. Sau al lecturii.

De aceea cred că perioada tulbure dintre semianonimat şi ,baia de mulţime", dintre folclorul urban şi ieşirea la rampă e cea mai prielnică pentru a scrie despre autori ca O. Nimigean, Radu Andriescu, Dan Lungu, Dan Sociu, Lucian Dan Teodorovici, Antonio Patraş, Codrin Liviu Cuţitaru, Constantin Acosmei, Gabriel H. Decuble. Adică despre Club 8. Ultimii doi din listă se conformează, în viziunea mea şi în momentul de faţă, cel mai bine acestui criteriu contextual, al tranziţiei de statut. Dacă, de pildă, Constantin Acosmei îşi publică cea de-a treia ediţie din Jucăria mortului la Editura Vinea (ceea ce-i va asigura o difuzare nu exemplară, dar reală), Gabriel H. Decuble are sub tipar un nou volum de poezie, la Cartea Românească.

La 11 ani de la prima publicare, Jucăria mortului rămâne o foarte bună carte de poezie. Fireşte, scepticii nu sunt lipsiţi de argumente: distanţa în timp încurajează şi stimulează rezervele, discreţia şi zgârcenia autorului premerg unele dintre semnele de întrebare, formulările memorabile provoacă suspiciuni legate de termenul de valabilitate. Pe scurt, Constantin Acosmei poate fi privit - cu maliţie - ca un autor de butade, pline de haz şi potrivite excelent, ca o specie de copywriter fără s