Freud definea actul ratat ca un mijloc prin care inconstientul se manifesta ocolind cenzura constientului. Un act ratat este un gest, un cuvant sau o actiune care nu au aparent nici o cauza si nu urmaresc nici un scop, pe care, de cele mai multe ori, nici autorul nu si-l poate explica.

Ca mai toata lumea, si politicienii sunt autorii unor asemenea acte. Insa nu cred ca ar avea rost sa le explicam dintr-o perspectiva strict psihanalitica. De obicei, lipsa simtului ridicolului sau o gura mai activa decat creierul pot justifica mai bine actiunile bezmetice, uneori, ale celor ajunsi in functii publice.

De exemplu, ar fi prea multa bataie de cap sa cautam prin meandrele inconstientului lui Nati Meir ca sa aflam un raspuns la intrebarea de ce omul asta si-a petrecut mandatul de deputat umbland prin puscarii pana a provocat o razmerita. Un act ratat si din punct de vedere al deznodamantului si din punct de vedere politic, deoarece nu stiu sa fi facut cineva cariera in politica drept reprezentant al intereselor detinutilor.

Tot un act ratat este comentariul lui Basescu fata de nominalizarea lui Vosganian pentru Ministerul Economiei. A rezolvat ceva cu asta? Nu. A adus niste reprosuri publice liberalului care sa justifice admonestarea facuta in public? Nu. A vrut sa ne informeze cat il enerveaza Tariceanu si prietenii sai politici? Stiam deja. Cand liberalii i-au batut obrazul si i-au adus aminte ca Vosganian a fost unul dintre cei care au lucrat la programul de guvernare pe care actualul presedinte si l-a asumat in campania electorala, Basescu a invocat dreptul sau la opinie. Mare pacat ca acest drept aduce cu el si posibilitatea de a fi ridicol sau deplasat. O mare meteahna a democratiei.

Un alt specialist al actului ratat in politica este senatorul Gheorghe Funar. De fapt, cariera sa politica este o succesiune de acte ratate incepand cu vopsirea ban