A apărut în traducere românească, după Etnologia Europei (1999) şi Memoria Carpaţilor (2002), o nouă lucrare a etnologului şi antropologului francez Jean Cuisenier, Tradiţia populară (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2005, traducere de Nora Rebreanu Sava), carte care nu trebuie să fie trecută sub tăcere cel puţin din două motive: autorul a publicat două remarcabile cărţi despre tradiţiile românilor, iar aceasta apărută acum are, de asemenea, multe referiri la spaţiul românesc.

Toţi învăţaţii francezi care au scris, până la Jean Cuisenier, despre domeniul amintit, între ei fiind de menţionat Jules Michelet, A. H. Ubicini, Sully Prudhomme, Prospér Merimée, E. A. Picot, Leo Bachelin, Arnold Van Gennep, şi-au susţinut consideraţiile pe surse livreşti. Excepţie ar fi putut să facă Arnold Van Gennep, dacă i-ar fi reuşit tentativele de a crea, la Universitatea din Bucureşti, o Catedră internaţională de etnografie şi istorie comparată a civilizaţiilor şi de a organiza în capitala României al doilea Congres de Etnografie şi Folclor. Cel care a făcut, începând din 1970 până după revoluţia din decembrie 1989, cercetări directe în România, a luat contact cu terenul şi a cunoscut direct rituri, credinţe, ceremonii, poveşti şi legende, practici sociale a fost deci Jean Cuisenier (s-a născut în 1927, la Paris), celebrul etnolog francez, fost profesor la Universitatea din Tunis, director de cercetare la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice, director al Centrului de Enologie Franceză şi al Muzeului Naţional al Artelor şi Tradiţiilor Populare din Paris (numit aici de André Malraux), creator, împreună cu G. H. Rivičre şi H. Raulin, al Centrului de Etnologie Franceză, autor al unor lucrări, precum Economie et parenté, leurs affinité dans le domaine turc et le domaine arabe (1975), L^Art populaire en France (1975), Récits et contes populaires de Normandie (1979