Salutară, deşi fără să fi făcut valuri în presa culturală, iniţiativa din anul 2005 a grupului editorial Corint de a republica micul roman Focuri vii (Le feu follet), însoţit de Poveste secretă (Récit secret), în traducerea lui Traian Finţescu, cu avizatul Cuvînt înainte al lui Alexandru Paleologu. Regretabilă, în schimb, mi se pare renunţarea la tabelul cronologic al ediţiei din 1996. Autorul, extrem de controversat, la mai bine de şase decenii de la moarte, în acelaşi timp puţin studiat în universităţi (pus în umbră de Proust, Céline, Sartre şi alţi cîţiva), nu e tocmai familiar cititorului mediu. Are totuşi în România un public restrîns, dar fidel. Cărţile sale dispar repede din anticariate.

Unii cititori vor prefera Poveste secretă, lucidă meditaţie asupra sinuciderii, romanului tratînd o temă recurentă la unul dintre cei mai sumbri scriitori francezi din secolul al XX-lea. Sinuciderea colaboraţionistului, în martie 1945, consfinţeşte acordul dintre om şi operă. E greu să rişti un pronostic, dar cota unui campion al nefericirii ar putea creşte într-o epocă atît de puternic marcată de depresie.

Drieu La Rochelle a fost judecat în toate felurile : ataşant sau respingător, porc delicat, talent irosit, desfiinţat ca romancier pentru opţiunile politice, pentru misoginism şi mai cu seamă pentru antisemitism (delirant în anumite pasaje din Jurnal; e totuşi nevoie de nuanţe), stilist de mîna întîi sau, dimpotrivă, suferind grav la acest capitol, mai interesant ca om decît ca autor, şifonat de comparaţia cu anumiţi contemporani. Printre cei mai slabi comentatori, inevitabilul Bernard-Henri Lévy. Cert este că fragilul şi uneori jalnicul donjuan jucînd comedia virilităţii (L'homme couvert de femmes / Bărbatul copleşit de femei e alt roman tradus în româneşte, la Editura Univers), mai degrabă fiind el însuşi sedus de femei, incapabil să se ataş