pentru Ioana Avădani
Traducerea este piaţa viitorului. Traducătorul Simultan se va afla curînd pe coperta revistei Time şi va fi... o fiinţă umană. Maşinile nu pot traduce, oricît de deştepte le-am face noi să fie. Dă-i o urmă din nuanţa unei nuanţe şi maşina va greşi. De fapt, singura treabă pe care o mai poate îndeplini numai omul este traducerea.
Acestea fiind zise, nici oamenii nu traduc fără greş. Milioane de oameni s-au pierdut în interstiţiile dintre cuvinte şi nici că i-a mai văzut cineva vreodată. În sectorul meu de afaceri, poezia, care este o măruntă rezervaţie în vastul domeniu al utilizării limbajului, rata pierderilor este foarte mare. În fiecare an, universităţile noastre scot pe bandă chipuri noi gata să se apuce de Baudelaire, Rilke, Pasternak şi Arghezi. La doi ani după absolvire, poţi traversa cîmpurile semantice şi număra cadavrele. Chiar şi traducerile aşa-numite "de succes" trebuie să fie retraduse la fiecare cinci ani pentru a putea încorpora în limbajele cele noi ceea ce nu a fost înţeles la prima mînă. Se ştie că poezia este de netradus, dar nici celelalte comunicări lingvistice nu fac excepţie. Nici afacerile, nici Naţiunile Unite nu sînt scutite de erorile de traducere.
De ce sînt limbile atît de refractare la translatarea sensurilor de la un set de sunete la altul? Răspunsul s-ar putea să vă uimească: limbile sînt diferite tocmai pentru că nu vor să se lase traduse! Războiul nu este rezultatul unei greşeli de traducere, ci consecinţa traducerii unei limbi împotriva voinţei ei. Poezia, care este muzica delicată a diferenţelor infinitezimale, se situează a priori într-o poziţie unică, dar orice limbaj este, de fapt, povestea unor diferenţe. Oamenii din vale vorbesc altfel decît oamenii de la munte pentru că: 1) valea le modelează trupul şi vorbeşte prin ei şi 2) nu vor ca oamenii de la munte să înţeleagă ce vorbesc. Fii
