Prin 1953-1954, Aurora Cornu era o foarte tânără poetă, fată frumoasă, năltuţă, subţirică, având ceva de căprioară, cu ochii mari şi vii, talentată şi inteligentă, afişând un anume aplomb al calităţilor ei, spre a nu spune un complex de superioritate. Publica pe atunci o plachetă de versuri, Studenta (1954), urmată mai târziu de volumul Distanţe (1962), amândouă de un lirism suav, nu o dată erotic, atestându-i vocaţia, chiar dacă se mai resimţeau unele ezitări ale debutantei şi, vai, unele conformisme, aproape obligatorii în epocă. Deveni redactor la ,Viaţa Românească". Acolo, a cunoscut-o Marin Preda, prozator deja consacrat în primul rând cu volumul de nuvele întâlnirea din Pământuri (1948) şi acum bucurându-se de apreciere din partea oficialităţilor, mai exact a Uniunii Scriitorilor care, prin staliniştii ei conducători, secretari şi secretari de partid, voiau să-l capteze şi să-l atragă pe drumul înfundat şi păgubos al realismului socialist. Aşa se explică prezenţa lui, perioade îndelungate, la Sinaia, în vilele din complexul Pelişor. întâlnirea cu frumoasa poetă l-a transformat spontan dintr-un tip cam singuratic şi morocănos, - până atunci, probabil, cu neglijabile relaţii sentimentale, posedat aproape exclusiv de mereu neliniştitul său demon literar -, într-un tânăr exaltat, care descoperea, după cum se pare, marea iubire.

Aurora Cornu, care i-a fost soţie patru ani (1954-1958), a păstrat scrisorile primite de la el, extrem de interesante ca document psihologic, dar şi pentru evoluţia scriitorului, care dădea la iveală în acest răstimp, într-o formă finită, capodopera lui, Moromeţii. Au fost publicate prima dată într-un volum care cuprindea şi Convorbirile dintre Aurora Cornu şi Eugen Simion despre Marin Preda, la Editura Albatros, şi separat, în 2001, la aceeaşi editură. Recent o nouă ediţie a apărut la Editura Historia.

Marin P