Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Cod Rutier civilizează şoferii cu forţa

Publicat in Adevarul, vineri 15 decembrie 2006 · ·

Cea mai mare spaimă a conducătorilor auto o reprezintă punctele de penalizare şi numărul contravenţiilor a scăzut considerabil. Acest lucru demonstrează că, în România, civilizaţia nu poate fi impusă decât cu forţa. Cea mai mare spaimă a şoferilor nu sunt însă amenzile, ci punctele de penalizare, al căror cumul poate duce la suspendarea permisului.

La nivelul întregii ţări, în prima săptămână a lunii decembrie au fost reţinute peste 2.200 de permise de conducere. Abaterile şoferilor au fost sancţionate cu 28.000 de amenzi, această cifră fiind de aproape trei ori mai mică decât media săptămânală dinaintea aplicării noii legislaţii. Potrivit Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, analiza efectelor noului Cod Rutier arată că şoferii au fost conştientizaţi de importanţa purtării centurii de siguranţă, iar nivelul disciplinei în trafic a crescut în mod vădit. De altfel, ultimele studii arată că, în momentul de faţă, 90 la sută din şoferi poartă centura de siguranţă, faţă de numai 30 la sută, cât rezulta dintr-un sondaj anterior.

Vatmanii ajung la capăt de linie mai repede

La 15 zile de la introducerea noului Cod Rutier, traficul în Capitală s-a disciplinat vizibil. Prima schimbare pe care o sesizează majoritatea şoferilor este eliberarea liniilor de tramvai. Aproape nimeni nu se mai încumetă să depăşească o coloană de autoturisme la semafor pe linia de tramvai. Punctele au băgat spaima, dar şi supărarea în şoferii bucureşteni. "Stau de 20 de minute să traversez Bulevardul Basarabia, de la Stadion (Lia Manoliu - n.r.) la Pasajul Muncii. Săptămâna trecută o luam pe linia de tramvai şi în cinci minute eram rezolvat. Acum stau că, dacă nu, îmi ia puncte de pe carnet", spune, cu năduf, Tiberiu, de la volanul unei maşini de teren. Cei mai avantajaţi sunt vatmanii, care au cale liberă pe arterele aglomerate. "Până la noul Cod, linia lui 16 pierdea cel puţin o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°