Mitul creat în jurul lui Odiseu - Ulise, recunoscut ca fiind cel mai complex şi modern dintre eroii antici, îi prilejuieşte scriitorului spaniol David Torres (n.1966, Madrid)1 nu numai o abordare actuală, sub semnul postmodernismului, ci şi plăsmuirea ingenioasă a unui univers ficţional tulburător. În ultimul său roman, Marea în ruine2 , aventura odiseică şi figura lui Odiseu sînt plasate în centrul unui abil joc de oglinzi, de factură cervantină, care le pune într-o lumină nouă şi permite discursului romanesc să descifreze implicaţiile şi sensurile existenţei umane cuprinse în binomurile dihotomice viaţă/literatură, adevăr/minciună, istorie/ficţiune, mythos şi logos, amintire/ uitare. Reinterpretarea mitului clasic constă nu doar într-o demitizare prin răsturnare parodică, ci într-o subminare mai subtilă, care îl degradează şi îl pulverizează în acelaşi timp, de parcă l-ar reflecta în cioburile uneia dintre oglinzile concave ale lui Valle-Inclán din esperpento-uri. Fragmentarea în imagini deformate şi, în consecinţă, compromiterea integrităţii ansamblului generează grotescul, truculenţa şi tragicul. În romanul scriitorului spaniol, deteriorarea şi derizoriul, pe care mizează îndeobşte abordările moderne ale miturilor clasice, sînt duse pînă la extrem, ajungîndu-se la distrugerea, anihilarea totală, într-un cadru coşmaresc, apocaliptic. În haosul lumii distruse în cele din urmă de invadatori fioroşi - o Eladă pustiită, o mare în ruine -, eroismul a fost înlocuit cu barbaria, iar mitul odiseic, purtat odinioară de apele mării, s-a destrămat. După proliferarea şi fragmentarea multiplelor sale versiuni literare apocrife, sufocat de falsitate, mitul îşi trăieşte agonia în cîntul tărăgănat al unui bătrîn aed rătăcitor pe plajele distrusei Elade - nimeni altul decît Odiseu, pe care amnezia l-a redus la o ultimă şi autentică încarnare a lui Nimeni.
Viziune
