Nu, nu este vorba despre Michael Schumacher, pilotul de Formula 1 pe care-l ştie toată lumea şi care e alintat aşa, ci despre un personaj mai puţin cunoscut, Robert Schumann. Vi se pare o impietate să-l numeşti aşa, familiar, pe marele şi seriosul compozitor? Credeţi că i se ştirbeşte, cumva, din măreţie?
Trei tineri interpreţi români şi-au propus să-l abordeze pe Robert Schumann fără scrobeala pe care o afişează de obicei muzicienii cînd e vorba de maarea muuzică, şi demersul lor a avut succes. Cei trei au fost personajele centrale ale unei emisiuni-maraton pe care TVR Cultural a difuzat-o sîmbăta trecută, intitulată Despre Schumann, numai de bine.
Despre ce este vorba? Pianistul Horia Mihail, violoncelistul Răzvan Suma şi violonistul Alexandru Tomescu, reveniţi în ţară după perioade de concertat în străinătate, s-au hotărît să pornească împreună un proiect de promovare a muzicii clasice pentru publicul larg, în special pentru tineri. Adică să organizeze o serie de concerte şi de manifestări prin ţară dedicate lui Schumann, dar care să fie împachetate şi promovate pe gustul tinerilor, asemeni unui turneu pop. Iată cum îşi justifica iniţiativa Răzvan Suma, în emisiunea de pe Cultural: "E clar că o parte din vina pentru care publicul larg nu este interesat de muzica clasică e la noi: dacă ne comportăm ca nişte statui, vom fi priviţi ca nişte statui. Vom fi puşi într-un muzeu, iar oamenii vin la muzeu destul de rar".
Cei trei nu au adoptat atitudinea instrumentistului român, care aşteaptă să organizeze altcineva pentru el şi să fie doar invitat să concerteze, ci s-au implicat activ, începînd cu munca de jos. Fireşte, mai întîi s-au zbătut să strîngă fonduri. Cum instituţiile de stat le-au închis uşa-n nas, au apelat la firme private şi de acolo au obţinut, în cele din urmă, bani. Odată banii obţinuţi, s-au apucat propriu-zis de treabă, îmbinînd s