Titus Ceia Bruxelles.
Joi, 14 decembrie 2006.
Antisceneta in doi timpi si trei miscari.
Personaje:
Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu.
Premierul Romaniei, domnul Calin Popescu Tariceanu.
Presedintele Comisiei Europene, domnul Jose Manuel Barroso.
Europarlamentari, doamne si domni de vaza, catei.
Spectatori:
Oamenii de ordine, oamenii de serviciu, oamenii de bine, telespectatori romani si bulgari, (multisori), telespectatori europeni-din-rest (ceva mai putini), telespectatori din SUA (spioni, emigranti, copii curiosi), telespectatori de aiurea (exceptii care confirma regula nu-ma-intereseaza-pe-mine-ce-fac-aia), viermi de matase, aligatori de Dunare, serpi cu clopotei, salamandre, antilope-gnu.
La tragerea cortinei, Calin si Traian - in ordinea alfabetica a prenumelui - au pus mana de la mana si-au infipt trainic in Europa de martipan o Romanie de turta-dulce.
Cand m-am uitat la imaginile televizate - si m-am uitat foarte atent, va asigur - mi-am dat seama ca era un ceva nelalocul sau. Romania de turta-dulce, atat cat se vedea ea, nu prezenta niciun fel de semne de muscaturi.
Din primul moment de la aceasta constatare, am simtit cum ma ia pe sus un val de indignare cat sa mature un litoral intreg. Iata, mi-am zis, inca o mistificare epocala. Mistificare, indiferent de epoca istorica de care ai vorbi. Pai, daca simbolizam Romania printr-o turta-dulce, nu trebuie uitat ca in aceasta turta-dulce si-au bagat danturile si turcii, si tatarii, si lesii, si rusii, si nemtii, ba chiar si badica Traian (106 e.n). Cu toate acestea, vazuta la televizor, Romania de turta-dulce parea intreaga-intreguta, fara stirbiri sau ciunteli, fara urme de colti. Nelasand loc la nicio metafora.
Mai mult decat atat, cum sa vorbesti de mistificare atunci cand vezi la fata locului atata lume buna?
