foto: Adevarul
"Ma, da' frumoasa mai e!", sopteau, joi seara, studentii din Regie, atunci cand mezina presedintelui Basescu, Elena, a venit sa le imparta, din partea PD, portocale si vin fiert.
De fapt, spre 6 seara, nu mai erau nici portocale, nici vin fiert si nici macar ceai, dar studentii - baieti, in exclusivitate - nu voiau sa sparga cercul format in jurul Elenei Basescu si mai inventau cate o intrebare, doar, doar, aceasta va mai ramane sa discute cu ei. Actiunea din complexul Regie a fost organizata de organizatia de studenti a PD, care a pus la bataie 150 litri de vin fiert.
Cu sau fara Elena Basescu, acest produs ar fi avut oricum succes, unii studenti iesind din camine in slapi, fara ciorapi, pentru a mai prinde un pahar cu bautura. Fiica cea mica a sefului statului a aparut exact la timp, cand vinul era pe terminate, iar studentii prinsesera chef de vorba si de cantec.
Pana sa se sparga gheata, locatarii Regiei s-au multumit sa-i ceara Elenei Basescu sa se fotografieze cu ei sau sa le dea autografe. In consecinta, tanarul model al familiei prezidentiale a stat, rabdatoare, in frig, pana cand toti cei prezenti au avut parte de o poza sau de o dedicatie.
Studentii au devenit ceva mai curiosi abia dupa ce televiziunile, care o incercuisera pana atunci pe Elena Basescu, au parasit Regia. "Nu esti prea tanara pentru politica?", a intrebat, sfios, un student. Altul, ceva mai curajos, a intrebat-o daca si de cine este pazita.
"El", a raspuns Elena Basescu zambind si aratand catre un tanar aflat in spatele ei, vizibil nefericit ca a fost deconspirat. Intrebarile ar fi devenit, probabil, si mai indraznete, dar fata presedintelui s-a plans ca ii este ingrozitor de frig si a plecat, spre vizibila dezamagire a grupului de 10-15 studenti care aveau chef sa-si petreaca seara conversand cu ea.
Studentii, m