Marturisesc ca imi este profund neplacut sa scriu despre prostiile regimului politic de la Chisinau, despre rabufnirile sale sporadice de romanofobie. "Cum mai e prin Basarabia, domnule Ciobanu? Mai vor moldovenii Unirea?", obisnuia sa ma intrebe, aproape ritual, acum vreo 10 ani, un mare senior al literelor romanesti, cand ne intalneam, o data pe luna, ca sa-mi dea un nou fragment din jurnalul sau american pentru revista pe care o scot la Chisinau. "Vor, de ce sa nu vrea, dar sa nu-i luati prea repede, ca se pierd cu firea si nu mai stiu exact daca fac bine sau rau!..." Intorsul in gluma era, pe vremea aceea - o vreme incarcata de multe iluzii, dublate de tot atatea dezamagiri - un truc ingenios, care ma ajuta sa depasesc momentele jenante dintr-o convorbire, atunci cand chestiunea Basarabiei intervenea, fatalmente, pentru a sparge cursivitatea suetei noastre amicale. Imi este neplacut, repet, sa comentez diversiunile comunistilor din Moldova, pentru ca asemenea conflicte, pe langa faptul ca te baga in nervi, amplifica starea de lehamite si autosuficienta cu care multi in Romania privesc subiectul "teritoriilor palestiniene" de peste Prut. Lucrurile s-au inflamat in ultimele saptamani, dandu-ne senzatia unei recurente obositoare. Show-ul a inceput, ca de obicei, cu niste declaratii belicoase ale dlui Voronin, caruia nu-i convine sa fie asistat, pe langa Bruxelles, de "avocatii" de la Bucuresti, apoi a continuat cu un interviu critic la adresa puterii comuniste, acordat de Ion Caramitru unui ziar basarabean, si astfel obisnuitul frecus diplomatic intre cele doua capitale s-a putut derula in voie - proteste scrise, note verbale, convocari si rechemari de ambasadori si, fireste, la final, recaderea in placiditate. Actuala criza moldo-romana poate fi examinata ca parte a unui joc global, caruia cu greu ii intrezarim topografia, lipsindu-ne altitudinea necesara. Sicane