Am fost luni, 11 decembrie, la Libraria Carturesti, unde a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Vladimir Colin 2006. Juriul, alcatuit din Ion Hobana (presedinte), Mircea Oprita, Liviu Radu, Catalin Badea-Gheracostea si George Ceausu, a luat in considerare volumele F&SF romanesti aparute in perioada 2002 - 2005.
Initial Premiile Vladimir Colin s-au acordat pentru cea mai buna carte a anului. In 2000 aceasta a fost "Sfisierea" de Ona Frantz (Ed. Dacia, 1999), iar in 2001 premiul I l-a luat Liviu Radu pentru "Constanta 1919" (Ed. ProLogos, 2000). Dupa patru ani de pauza, se anunta reluarea premierii, si ca sa se lege lucrurile intre ele, juriul a hotarit sa acopere perioada 2002 - 2005.
Surpriza a venit cind s-au anuntat nominalizarile, acestea nefiind titluri de carti, ci autori. Si-atunci, ce sa intelegem? Ca Premiul Colin nu mai este pentru cea mai buna carte? Premiile au mers la autori, in textul comunicatului fiind pomenite doua sau trei volume ale autorilor respectivi aparute in acea perioada.
Sa n-o mai lungesc. Premiile Vladimir Colin 2006 au revenit lui Dan Dobos, premiul I pentru trilogia Abatia (Abatia, Blestemul Abatiei si Abatia Infinita), Sebastian A. Corn, premiul II pentru "Cel mai inalt turn din Baabylon" si "Imperiul Marelui Graal", si Florin Pitea, premiul III pentru "Necropolis" si "An/Organic".
De aici se vede ca nu s-a premiat cea mai buna carte (fie si asa, ca la scoala, cu premiile I, II si III). Si-atunci? Ce mai ramine din aceste premii? Care e rostul lor? Se premiaza autorii pentru activitate editoriala? Marturisesc ca m-a luat prin surprindere hotarirea juriului si transformarea premiilor in... habar n-am in ce. In loc sa inchegam o traditie, o risipim.
Sa mai spun ca volumul "Necropolis" al lui Florin Pitea a aparut in 2001, deci in afara intervalului jurizat? E drept, in 2004 a a