In putinele sate românesti care le mai pastreaza, traditiile de iarna sunt cântate si dansate asa cum se facea in vechime. In costume populare, cu masti ori alte vesminte adecvate cântecelor, cu bici, buhai si talangi. Colindele sunt aproximativ aceleasi, in toate zonele, micile diferente constând in versuri si costume. In Polovragi, Gorj, un colind mai rar intâlnit este Ursul. Gheorghe Epure, consilier si indrumator cultural la primarie, explica originea acestui obicei: „Initial, tiganii erau cei care il dansau. Aveau un urs pe care il tineau legat si dansau pe lânga el. Astazi se mai foloseste doar pielea animalului, pe care o imbraca unul dintre colindatori si joaca pe ritm de sârba. Strigaturile sunt deosebit de frumoase: «Ursul meu când l-am adus/ Era negru si netuns,/ Il am din Transilvania,/ L-am adus cu sania. // De-acolo pân’ la Nedei,/ Mi-a mâncat vreo zece miei,/ De la Nedei pân’ la vale/ Mi-a mâncat zece mioare»“. Astazi, Polovragiul se poate bucura inca de traditiile vechi românesti. Un grup format din 60 de copii si adulti, imbracati in costume populare si „inarmati“ cu toata recuzita necesara, merg din casa in casa, colindându-i pe sateni de la Ignat (20 decembrie) pâna pe 8 ianuarie, dupa Sfântul Ion. „Câte bordeie, atâtea obicee“ Obiceiurile de colindat difera de la o zona la alta. In unele sate, dupa Craciun, copiii nu mai sunt lasati sa colinde, pentru ca altfel fac bube. In seara de 23 spre 24 decembrie, pâna dupa miezul noptii si in unele locuri pâna la ziua, cete de copii merg din casa in casa cu colinda: „Mos Ajunul“, „Buna dimineata“, „Colindisul“ sau „Buna dimineata la Mos Ajun“. In unele parti din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc piterei sau pizerei. Dupa credinta populara, ei sunt purtatori de noroc si fericire. Prin unele parti, baietii, dar mai cu seama cântaretii bisericesti, umbla cu icoana in ziua de Ajunul Craciunului