Sucursala băncii Volksbank de la Sighişoara, situată pe strada Herman Oberth, nr. 32, a fost inaugurată joia trecută.
La deschidere au participat primarul Sighişoarei Dorin Dăneşan, directorul Oficiului Prefectural Sighişoara, Adrian Gherca, consilieri locali, şefi de servicii din Primărie şi oameni de afaceri sighişoreni.
Reţeaua Volksbank România a ajuns la peste 100 de unităţi, din care majoritatea în locaţie proprie şi o parte în regim de franciză, au anunţat reprezentanţii băncii.
"Volksbank este o bancă mică, dar foarte ambiţioasă. Numărul clienţilor a crescut, la fel volumul creditelor şi depozitele. Înainte se mergea pe ideea de a acoperi cele mai mari oraşe, apoi s-a trecut la oraşe mici şi mijlocii. Acum deja în oraşele mari, Volksbank deschide a doua sau a treia unitate", a declarat, la deschiderea oficială, Diana Sfîrlogea, director regional al băncii pentru zona Sighişoara -Sibiu.
Întrebată dacă "este loc într-un oraş micuţ, precum Sighişoara, de atâtea bănci, aceasta a apreciat că din moment ce se deschid atâtea unităţi bancare înseamnă că este nevoie.
Potrivit acesteia, piaţa din România este în dezvoltare, iar în momentul în care se construieşte foarte mult, e nevoie de bani.
"Fiecare şi-a dat seama în ultimii ani că investiţiile în imobiliare au avut randamentul de costabilitate cel mai mare. În momentul în care merg construcţiile merg şi finanţările şi fiecare bancă încearcă să obţină acea cotă mică de piaţă", a explicat directorul regional Volksbank.
Sucursala Volksbank de la Sighişoara funcţionează practic de trei luni, însă deschiderea oficială a fost amânată, pentru a se vedea impactul.
"Rezultatele de până acum sunt încurajatoare, s-au dat multe credite", a precizat Diana Sfîrlogea, director regional Volksbank pentru zona Sighişoara -Sibiu.
"Înainte deschideai o filială şi după doi ani