Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul sef al Pentagonului a fost investit in functie

Publicat in HotNews, luni 18 decembrie 2006 ·

Robert Gatesasashop.org

Fostul director CIA, Robert Gates, a preluat oficial atributiile de la predecesorul sau, Donald Rumsfeld. Gates a fost investit in noua functie, luni, la ora 12.03 GMT (ora locala 07.03), la Casa Alba, in prezenta sefului administratiei presidentiale, Joshua Bolten, transmite Reuters.

Presedintele SUA, George W.Bush, urmeaza sa participe in cursul serii, la ceremonia de depunere a juramantului de catre noul sau ministru al Apararii care se va desfasura la Pentagon.

Numirea lui Robert Gates, in varsta de 63 ani, vine intr-un moment in care, sub presiunea evenimentelor, liderul de la Casa Alba se pregateste sa anunte schimbarea strategiei din Irak. Gates a fost calificat de presa americana drept un opozant clar al politicii lui Rumsfeld. Franchetea cu care a vorbit despre situatia din Irak, la audierile din Congres, i-a uimit pe toti.

Robert Gates,fost director al CIA, va fi insarcinat cu aplicarea noii strategii privind Irakul pe care presedintele Bush o dezbate impreuna cu consilierii sai si care va fi anuntata in luna ianuarie.

Casa Alba a recunoscut ca noul ministru al Apararii va aduce o viziune diferita in politica din Irak. Donald Rumsfeld, care a detinut postul timp de sase ani, a fost criticat tocmai pentru modul in care a gestionat acest razboi.

Gates este prezentat ca fiind o persoana foarte capabila atat de democrati cat si de republicani. Acesta atuu va conta enorm in misiunea pe care o va asuma in fruntea Pentagonului, pentru a-si duce la cabat delicata sa sarcina.

Donald Rumsfeld, in varsta de 74 de ani, si-a luat vineri adio, la Washington, de la militari si de la comandantul lor sef, presedintele Bush, dupa sase ani de conducere controversata in fruntea Pentagonului.

Rumsfeld a demisionat din functie in urma alegerilor parlamentare de la 7 noiembri

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 53 minute
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°