Azi presedintele tarii va prezenta in Parlament concluziile asupra Raportului Tismaneanu, de condamnare a comunismului. Paradoxal, nu vor fi dezbateri. Poporul sa ia act (magister dixit), sa accepte, comisia sa-si incaseze onorariul, iar seful ei sa plece sa conferentieze prin State. E aberant, e nedemocratic. Investigarea obiectiva si rationala a istoriei recente impunea deplina obiectivitate, desavarsit profesionalism, abordare cu mijloace exclusiv stiintifice, de evaluatori total detasati. Raportul nu raspunde nici unuia din aceste criterii. Poate fi un eseu, opinia personala, o insailare de evenimente si personaje. Facuta insa nu la intamplare, ci printr-o insidioasa selectie. Raportul e cumva caduc. Condamnarea comunismului nu o pot face, cu pretentii de judecatori absoluti, nici Basescu (in campania electorala isi evoca stagiul de membru de partid), nici Tismaneanu, beneficiar in tinerete al avantajelor nomenclaturii si strain apoi de realitatea din tara. Poporul roman e cel care a condamnat regimul totalitar in '89, doborandu-l prin jertfa tinerilor inca neintinati si prin iesirea in strada a muncitorilor, multi - membri de partid.
Tismaneanu face in Raport un ciudat slalom. Cea mai crunta perioada, a anilor '50 - cand sub comanda cominternistilor veniti pe tancuri si autohtonizandu-si numele, ca si tatal, a fost desfiintat pluralismul politic, au fost ucise elitele - e pasata. Nimic despre martiriul preotilor ortodocsi, putin despre rezistentii din munti. La fel de stranie e si departajarea tartorilor din securitate. Unul din coriseii acesteia (timp de 30 de ani), Pacepa, ajunge in Raport model de luptator anticomunist. Precum calaul, care la sfarsitul carierei se pocaieste cerand sa-si spanzure complicii.
