Toata lumea vrea sa traiasca bine. Binele insa nu-i acelasi de la un om la altul.
Toata lumea vrea sa traiasca bine. Binele insa nu-i acelasi de la un om la altul.
La venituri egale, doi cetateni duc vieti atat de diferite, incat, daca una e binele, cealalta il pune sub semnul intrebarii. Cand aud ca pe vremea lui Ceausescu era mai bine, evit discutia. Toti cei care-l regreta sunt neumblati prin lume, n-au firi de luptatori, nu-si gasesc locul, tanjesc dupa un tip de egalitate in jos, care de fapt n-a existat nici in puscarii. Iar ce-i mai ingrijorator, vad in orice reusita sociala, profesionala, artistica si de alte naturi o nedreptate, o necinste sau o intelegere oneroasa.
Binele, pe care-l invidiam la altii a venit, doar ca nu seamana deloc cu ce parea sa fie cand nu trebuia sa si muncim ca altii pentru el. In tarile cu economii puternice nimeni nu-i cere statului ceea ce ii cer la noi mari categorii de romani, adica sa dea: case, ajutoare, nivel de trai... E adevarat ca in Occident statul se ocupa de unele categorii defavorizate, insa majoritatea populatiei isi vede de treburi in cuprinsul legislatiei in uz. In Italia, guvernele cadeau intr-un timp unul dupa altul, totusi instabilitatea politica si administrativa nu era resimtita de omul de rand. Fiecare cu treaba lui, iti spuneau italienii, cand ii intrebai ce-i la ei. Multi, foarte multi romani asteapta nu stiu ce izbavire de sus, de la stapanire. Si mai multi insa - iar acest lucru trebuie sa ne bucure - au devenit insensibili la convulsiile puterii, dar foarte determinati in ce priveste interesele familiei.
As spune ca la fiecare pensionar care nu vede nici o iesire din saracia in care a ajuns si la fiecare nostalgic al vietii "sigure" de dinainte de 1990 afli, de cealalta parte a momentului romanesc, doi romani care ar avea motive sa spuna ca incep sa traiasca bine. Daca, desigur,
