Cind Elena Ceausescu tipa de mama focului catre militarii care ii legau miinile ca i-a crescut ca pe copiii ei, cind avocatul ala jalnic si toata gasca din decembrie '89 mimau un proces corect, cind, in sfirsit, gloantele muscau din carnea dictatorului si a consoartei sale, ei bine, atunci, odata cu ei, nu a murit comunismul. Au murit doi tirani, si nu au luat nimic dupa ei. Sistemul care i-a produs a ramas, toata lumea stie asta, sa ne tina de urit in toti acesti ani care au trecut de la revolutie, sa ne macine valorile si sa suga, cu toate puterile, singe din vinele unei tari, si asa uscata de napasta celor peste 40 de ani de dictatura. Ba chiar, uciderea dictatorilor a permis legitimarea unei puteri care a pastrat pirghiile financiare fabricate in laboratoarele Securitatii si i-a cocolosit pe cei care au stat in spatele abuzurilor de si dupa '89.

Da, se implinesc 17 ani de la revolutia din '89, iar ieri, in Parlament, presedintele Romaniei a condamnat, atit cit poate presedintele unui stat democratic sa condamne, comunismul. A fost prilejul ca mostenitorii mirsaviei rosii sa-si arate chipul si sa incerce sa boicoteze un moment care va face, fara indoiala, istorie. Cu complicitatea PSD, membrii PRM au dat buzna in loja in care stateau membrii comisiei de condamnare a comunismului si i-au amenintat, dupa ce au proferat numeroase injurii, ca ii arunca de la balcon. In fond, transformind un moment solemn intr-un circ morbid si aparind un sistem politic odios, rasturnat in urma cu 17 ani prin vointa unei intregi natiuni, cloaca vadimista si-a asumat acest rol, de continuator al celei mai nefaste constructii socio-politice din istoria Romaniei. Isteria extremistilor lui V.C. Tudor a aratat cum nu se putea mai bine faptul ca, desi condamnat, comunismul, cu toate tarele sale, continua sa otraveasca atmosfera Romaniei, aflata la doar citeva zile de integrare in