Intr-o lume macinata de suspiciuni, acuzatii si interese de tot felul, cum este cea a revolutionarilor, timisorenii au avut totusi norocul ca cineva si-a propus si a reusit sa lase ceva posteritatii. In ciuda numeroaselor piedici, adversitati si chiar defaimari, Traian Orban nu s-a dat batut si a reusit aproape de unul singur sa renoveze si consolideze un imobil degradat si sa faca din el muzeu si centru de documentare. Obiecte, documente sau marturii esentiale si reprezentative pentru ceea ce s-a petrecut in decembrie 1989 la Timisoara se gasesc doar la Memorialul Revolutiei. Mai mult, evenimente ulte-rioare, cum este procesul lotului "Timisoara", pot fi cunoscute de cei interesati in incaperile destinate studiului de la Memorial. Adevarul este ca "grosul" vizitatorilor il reprezinta istoricii, cercetatorii sau jurnalistii romani si straini interesati de subiect. Fara posibilitati financiare sau personal specializat in marketing, Memorialul nu s-a constituit (inca) intr-un punct de atractie turistica, asa cum, de exemplu, un intreprinzator a reusit sa faca dintr-un banal punct de trecere a frontierei intre Berlinul de Est si de Vest, celebrul acum "Checkpoint Charlie". Din pacate, nici macar banatenii si, mai ales, dascalii si elevii lor de astazi nu s-au dovedit prea interesati de evenimente care au marcat dramatic istoria noastra recenta. Acest brand de "leagan al revolutiei romane" nu a fost exploatat practic deloc. Autoritatile locale, comerciantii sau agentiile de turism n-au stiut sau nu au fost interesate sa ofere si sa promoveze acest produs. In timp, Memorialul a devenit chiar lacas de cultura, aici putand fi admirate opere de arta donate de importanti artisti plastici sau vizitate expozitii temporare. Despre toate aceste lucruri s-ar putea sa vorbim in curand la trecut, pentru ca imobilul care i-a fost concesionat de catre municipalitate la inceputul