A face bani din piatra seaca nu e la indemana oricui. Dar, cand imaginatia cuiva lucreaza de dragul banilor - si nu oricum! - pana si pietrele amutesc. In toate timpurile, unii oameni si-au pus in practica nastrusniciile mintii. Se intampla insa ca, in zilele noastre, alte si alte fatete ale maximei de mai sus sa ne arunce intr-o prelungita uimire. Ce spuneti, de pilda, de un parfum cu miros de... ghilotina? Ei, nu o luati chiar la modul concret. Povestea incepe cam asa: oricat de mult s-ar stradui istoria sa-si uite episoadele insangerate - ea insasi inspaimantata de amintirea lor - sunt unii a caror imaginatie zburda, nestingherit, printre zidurile memoriei. Si nu atat de dragul acesteia din urma, cat mai ales pentru exploatarea "imaginii" aducatoare de profit. "Parfumul Mariei-Antoaneta, reinviat dupa mai mult de 200 de ani de la moartea sa", titra o stire venita din patria lui Balzac. Chiar zilele trecute a fost pus in vanzare la Castelul Versailles, "dupa ce a fost reconstituit de un creator de parfumuri si un istoric francez pe baza esentelor folosite de Regina Frantei, decapitata in 1793".
Aflam ca "le parfumeur", in persoana lui Francis Kurkdjian, a folosit tehnicile secolului al XVIII -lea, pe baza listelor de ingrediente scoase la iveala in 2004 de Elizabeth Feydeau, care scria o carte despre fabricantul de parfumuri al "austriecei". Si iata ca, pe baza celor scrise in documentele din epoca, i-au fost cunoscute gusturile nefericitei regine. Kurkdjian a luat, asadar, florile pe care stia ca le agrea, le purta si le iubea Maria-Antoaneta. Trandafirul, notele florale lejere, si nu parfumurile puternice intrau in preferintele suveranei. Retras in laboratorul lui, a reusit in cele din urma sa obtina un amestec care combina mirosuri de iris, trandafir, iasomie, flori de portocal cu tente de lemn de cedru si de santal, de mosc de Tonkin si ambra gri. I s-a d
