La Chiselet, in judetul Calarasi, Dunarea a facut prapad in a doua noapte de Paste, pe 24 aprilie, cand in doua ore, nivelul apei revarsate ajunsese la patru metri inaltime. "A fost un val care a spulberat tot ce a intalnit in cale", isi amintesc localnicii. Si timp de mai bine de trei saptamani, apa a stationat, la un nivel de trei m. Din 1.230 de gospodarii, 300 au fost afectate. In ajutorul oamenilor loviti de urgia naturii a venit o femeie de 80 de ani, dna Maria Radescu din Bucuresti, care a facut o donatie de bani mai mare decat venitul Primariei din Chiselet. Ctitoriile dnei Maria: o troita si o fantana, spre neuitare Pe 8 septembrie, cand s-a dus la Chiselet, unde fusese invitata, spre a fi sarbatorita, de Sf. Maria Mica, i-a gasit pe cei de la Primarie cu promisiunea uitata. A incercat sa treaca peste aceasta "scapare" si a convenit sa fie ctitorite, la Chiselet, tot cu banii ei, o troita si o fantana, spre amintirea faptei sale si pomenirea celor a caror recenta pierdere a facut-o sa caute consolare intr-o fapta buna, pe masura durerii resimtite: fiica sa, Emilia si ginerele, Octavian Lucescu. Acum, inainte de Craciun, cand a revenit la Chiselet, a gasit, spre marea sa bucurie, ambele edificii frumos facute si, desi avea in piept insigna de veteran de razboi si stia ca "veteranii de razboi nu plang", a plans, cand a citit, pe crucea troitei, numele sau si al celor intru amintirea carora a dorit ridicarea celor doua constructii. Bucuria i-a sporit cand oamenii pe care i-a ajutat cu bani au inconjurat-o cu dragoste, sarutandu-i mana. Le-a dat cate o cana cu apa din fantana, pomana pentru Emilia, pe care setea a chinuit-o indelung, inainte de a muri. Si le-a spus ca, de-acum, ei sunt singura sa familie. Saracia, mai rea decat pedeapsa inundatiilor La Chiselet, viata celor napastuiti de furia apelor este, din pacate, perpetuu, lovita de un rau mult mai mar