Controversele si scandalul provocate de Raportul Tismaneanu ne arata, inainte de orice, ca evaluarea comunismului si a protagonistilor sai continua sa fie o miza politica fierbinte in Romania.
Cei care ies prost din acest raport stiu macar de ce il contesta. Lor li se alatura insa specia endemica a bagatorilor in seama, precum si aceea a personalitatilor jignite ca au ramas pe dinafara comisiei. Ce cistiga insa sau ce pierde Romania de pe urma acestui raport? Dupa parerea mea, evaluarea regimului comunist autohton trebuia facuta intr-o forma institutionalizata.
Ideea presedintelui Basescu, de a infiinta o comisie in acest scop, i-a iritat mai intii pe cei care studiaza istoria recenta si comunismul in institute specializate. Comisia lui Basescu i-a cam lasat fara obiectul muncii pe cei care si-au inchipuit ca vor putea cerceta la nesfirsit comunismul, pe bani publici, pentru a publica din cind in cind cite o contributie pe aceasta tema.
Aparitia acestei comisii pune, totodata, sub un foarte serios semn de intrebare credibilitatea activitatii departamentului specializat al Academiei Romane si a tuturor institutelor de istorie autohtone platite din bani publici. Trebuia sa i se ceara, in presa, lui Basescu sa evalueze el comunismul, ca sa ajungem, pas cu pas, la acest raport? Cu siguranta, da.
Academia e blindata de istorici care au participat la falsificarea istoriei Romaniei, incit e usor de inteles de ce aceasta initiativa n-a plecat de la cel mai inalt for stiintific al tarii. Problema Academiei n-a fost si nu e nici azi sa evalueze onest comunismul, ci cum sa isi apere membrii si autoritatea dupa propria ei experienta comunista.
Institutele Academiei sufera si ele de aceeasi slabiciune, din cauza ca au devenit locul de parcare al istoricilor care au defilat cu regimul comunist pina in 1990.
Ist
