In momentul de fata, in evidentele Biroului Arme, Explozivi si Substante Toxice (AEST) figureaza peste 1.500 de braileni posesori de arme. Numarul a inregistrat o crestere fata de anul trecut si asta nu pentru ca sint mai multi doritori ci pentru ca, pina in 2004, o anumita categorie de arme, respectiv cele de tir cu aer comprimat, putea fi achizitionata doar cu buletinul, fara a fi necesara vreo inregistrare la Politie. Celor 1.500 de braileni li se adauga cei care au achizitionat acest tip de arme inainte de 2004 si care nu le-au inregistrat nici pina acum in evidentele Biroului AEST. In lipsa unei prevederi prin care sa poata fi sanctionati contraventional cei care refuza sa-si inregistreze armele, politistilor nu le ramine decit sa-i roage sa faca acest lucru.
Din totalul brailenilor intrati in legalitate, cea mai mare parte este reprezentata de cei care detin arme letale (arme si munitii prin a caror utilizare se poate cauza moartea ori ranirea grava a persoanelor, cum ar fi: armele militare “de aparare”, de vinatoare, de tir cu glont). Mai putin reprezentati in evidente sint cei care au arme neletale (arme si munitii destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confectionate astfel incit, prin utilizarea lor, sa nu se cauzeze moartea persoanelor, ca de exemplu: armele de aparare cu gaze sau bila, de tir cu aer comprimat, pentru prinderea ciinilor sau arme de utilizare cu tranchilizante, de recuzita).
Din prima categorie, cei mai multi posesori sint vinatorii si anume 1.268 de persoane. Acestora li se adauga sase detinatori de pistoale cu glont si 29 de persoane care au arme de tir cu glont. Din categoria armelor neletale, 240 de persoane au pistoale cu gaze si alte 16 detin arme de panoplie. Persoanele juridice detin 500 de arme, din care 182 pistoale cu glont, 224 pistoale cu gaze si 83 de arme de vinatoare.
"In 2004