Cabanele de vânătoare situate în zone turistice, gen Braşov, Sibiu sau Harghita au fost rezervate în totalitate, dar mai există locuri în restul cabanelor de vânătoare din ţară, însă acestea sunt mai puţin solicitate, a declarat, directorul comercial Romsilva, Cristian Apostol. "Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva deţine 260 de cabane de vânătoare în toată ţara, dar numai 30 dintre acestea se află în zone turistice, iar pentru acestea au existat cele mai multe solicitări pentru rezervări de Revelion", a declarat, miercuri, pentru NewsIn, Cristian Apostol. Acesta a precizat că rezervările pentru noaptea de Revelion au fost făcute încă de la începutul lunii noiembrie. Cei interesaţi de petrecerea sărbătorilor de iarnă în cabanele administrate de Romsilva trebuie să plătească între 40 de lei şi 80 de lei de persoană/ noapte. "Pentru cei care au făcut rezervări nu se asigură şi masa, însă fiecare direcţie silvică judeţeană poate face contract cu firme de catering, la cerere", a spus Apostol. Deasemenea, Romsilva organizează la cerere programe turistice de sezon, precum vizitarea obiectivelor turistice sau plimbări cu sania. (newsin)
Cabanele de vânătoare situate în zone turistice, gen Braşov, Sibiu sau Harghita au fost rezervate în totalitate, dar mai există locuri în restul cabanelor de vânătoare din ţară, însă acestea sunt mai puţin solicitate, a declarat, directorul comercial Romsilva, Cristian Apostol. "Regia Naţională a Pădurilor, Romsilva deţine 260 de cabane de vânătoare în toată ţara, dar numai 30 dintre acestea se află în zone turistice, iar pentru acestea au existat cele mai multe solicitări pentru rezervări de Revelion", a declarat, miercuri, pentru NewsIn, Cristian Apostol. Acesta a precizat că rezervările pentru noaptea de Revelion au fost făcute încă de la începutul lunii noiembrie. Cei interesaţi de petrecerea sărbătorilor de iarnă în cabanele