În ultimul meci al sezonului, campioanele în exerciţiu la handbal feminin, braşovencele de la Rulmentul, au căutat să demonstreze că înfrângerea suferită cu două zile în urmă s-a datorat unor factori externi. Întâlnind o formaţie de valoare apropiată cu cea a lui Cetate Deva, elevele antrenoarei Mariana Târcă au făcut spectacol. Nu numai faptul că au câştigat la o diferenţă de 15 puncte, dar în multe momente, şi în special în partea a doua a jocului, au creat faze de o mare acurateţe, în viteză, cu schimbări ale jocului spre deliciul celor prezenţi în tribună. Cu acest prilej a revenit în teren, după o accidentare mai veche, Nicoleta Gâscă, care în ziua meciului a aniversat 28 de ani, iar sala i-a cântat la unison, „Mulţi Ani Trăiască”. Meciul a început în forţă pentru braşovence, care în secunda 20 a deschis scorul prin Simona Vintilă. După egalarea 1-1, rulmentistele au trecut la conducere şi în minutul 6 devenise 5-1. Ritmul alert în care s-a jucat a dus scorul la 8-2 (min 12), 9-3 (min 17). Balint, Geiger, Kovacs de la oaspete caută să menţină scorul cât mai echilibrat. Gazdele, în dorinţa de a face spectacol cât mai agreabil, mai greşesc în pase şi la pauză diferenţa este de numai 5 puncte. Repriza se începe ezitant, oaspetele reuşind să reducă din diferenţă şi în minutul 33 scorul a devenit 15-12, moment în care rulmentistele îşi dau seama că vor trebui să joace şi apasă pe acceleraţie şi scorul arată 16-13, în numai şase minute (min 42) devine 22-13, ultimul gol fiind înscris de Alina Şorodoc după o fază de mare spectacol. Oaspetele, neobişnuite poate cu un ritm debordant al gazdelor, capitulează şi scorul ia în continuare proporţii: 27-17 (min 54), 31-17 (min 56), 33-17 (gol Gâscă – min 58) şi 33-18 pe final.
Etapa se încheie mâine, iar returul se va relua pe 14 ianuarie cu prima etapă a returului. Cum Rulmentul de această dată va evolua în sala proprie