Amanarea adoptarii legii privind Agentia Nationala de Integritate si golirea sa de continut in timpul dezbaterilor din Camera Deputatilor i-a facut pe oficialii europeni sa ameninte cu activarea clauzei de salvgardare in domeniul justitiei.
In timp ce reprezentantul PC in Comisia juridica a Senatului spune ca Legea ANI nu este o prioritate a Romaniei, comisarul european Olli Rehn a avertizat autoritatile, intr-un interviu acordat BBC, ca infiintarea agentiei este una dintre deciziile-cheie monitorizate de UE.
Presedintele Traian Basescu i-a rugat degeaba pe parlamentari, miercuri, sa adopte legea anul acesta, in "forma pe care aceasta lege trebuie sa o aiba”.
[c:1:d]Avertisment european
“Agentia Nationala de Integritate e un element cheie in instrumentarul luptei impotriva coruptiei. Depinde de Romania si de Bulgaria daca aceste clauze de salvgardare vor constitui capitole majore sau doar note de subsol in istoria lor”, a declarat Rehn pentru BBC.
El a mai adaugat, de asemenea, ca exista patru situatii pe care Comisia Europeana le va monitoriza in analizarea performantelor post-aderare ale Romaniei: infiintarea ANI in conformitate cu standardele europene, continuarea anchetelor in cazurile de coruptie la nivel inalt, lupta impotriva coruptiei in administratia locala si situatia din Consiliul Superior al Magistraturii.
In ceea ce priveste controversele din jurul Agentiei de Integritate, Rehn a avertizat autoritatile: “Vom raporta Consiliului de ministri, deci tarilor membre, iar daca agentia nu e in conformitate cu standardele europene, am putea activa clauza de salvgardare, care ar limita cooperarea judecatorilor si politistilor romani cu colegii lor din restul UE”.
ANI, amanata din cauza bugetului
Proiectul privind infiintarea ANI a fost iregistrat la Senat, camera legislati