Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine câstiga din denuntarea comunismului?

Publicat in GAZETA de SUD, joi 21 decembrie 2006 ·

Scandalul din parlament de luni, 18 decembrie, a avut, firesc, câstigatori si perdanti. A câstigat, de exemplu, presedintele Basescu. Domnia sa, victimizat la scena deschisa prin urletele parlamentarilor si „invitatilor“ PRM, si-a apropiat o categorie de electorat care in ultima vreme se cam suparase pe el. Nucleul - inca existent - al anticomunistilor „prin vocatie“, descendentii fostei aristocratii nationale masacrate de comunism etc. au vazut in Raportul presedintelui un fel de spovedanie a celui care spunea, cu nici un an in urma, ca nu are o baza pentru a condamna regimul comunist. Dl. Basescu a jucat bine. Atunci când facea nazuri si spunea ca nu are un temei pentru a condamna sistemul lui Dej&Ceausescu (in fond afirmatia sa, si nu condamnarea, era lipsita de temei), presedintele juca rolul unui Toma Necredinciosul. Acum i s-a dat „proba“ cu fundament stiintific si presedintele a actionat categoric si explicit. Unii l-au acuzat ca a speculat momentul, ca si-a insusit opera unor istorici etc. Sunt rautati. Surprinzator ar fi fost ca presedintele (care a provocat evenimentul) sa nu profite. Cum se spune in popor, cine plateste nunta comanda si muzica. Alta „muzica“ a furnizat echipa dlui Vadim Tudor. Presa din ultimele zile spune ca liderul PRM a dezamagit, din nou. Pe cine? Pe cei care nu l-au votat niciodata si nici nu aveau de gând s-o faca? De fapt, CVT si-a jucat partitura pe care rolul sau o cere. Desigur ca manifestarea sa a fost dezagreabila. Dar o buna parte (macar) din electoratul PRM s-a considerat razbunat prin fluieraturile si invectivele preferatului lor. Deci, oricât de cinic ar suna, si CVT a fost un câstigator al zilei de luni. Un scor alb are PNL; a pierdut pentru ca Basescu „i-a luat fata“ in problema deconspirarii comunismului, dar a si câstigat pentru ca aceasta deconspirare (ceruta, la nivel politic, in ultima vreme, doar de PNL) s-a produs.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 57 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 59 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 38 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°