Sfirsitul de an 2006 este plin de evenimente majore. Momentul aderarii la Uniunea Europeana coincide fericit cu marile sarbatori ce incaleca spiritualiceste laicul bairam al Anului Nou. Poporul muncitor si pravoslavnic in duhul sau a intrat in febra tirguielilor. De cosnita sau sindicale, televiziunile ne tin la curent cu tot ce se intimpla, nu care cumva sa ne scape vreo prostie. Fierbinteala care a dat in clocot Partidul National Liberal a adus destule puncte in rating-ul posturilor autohtone. Asa-numitii „platformisti“ stau pe craca lor intr-o vigilenta pinda de a-l da in git pe premierul Romaniei si presedintele partidului Bratienilor, care i-a mazilit pe circotasii dispusi sa joace la mai multe capete. Greu de presupus ca nu vor avea loc negocieri impaciuitoare si nu se vor gasi solutii de pupaceala reciproc avantajoase: prea mari sint ispitele fondurilor si posturilor europene. Scurta vizita la Bruxelles si Strasbourg a bicefalei conduceri superioare romanesti de stat si de partid a adus un surplus de emotie si duiosie intregii natiuni puse pe achizitii de sezon. Nodul emotional din gitul Presedintelui in momentul citirii mesajului bruxellez denota importanta momentului istoric. Despartirea si dezicerea de comunismul criminal, cum il caracterizeaza controversatul deja raport Tismaneanu, se leaga bine, credem noi, de acel fatidic si nascator de speranta 1 ianuarie 2007.

„Ce faceti, mai, europenilor?“, se adresa sticlos, pe sticla ecranelor de televiziune, ziaristilor ce-l insoteau in avionul prezidential, simpaticul Number 1 roman, cu paharul de sampanie in mina. Ziaristii, foarte tineri si ei, o echipa exclusiv under 30, cu cupe de sampanie in mina la rindul lor – paharele cu picior se tin de... picior, orisicit –, au balmajit la rindul lor cite ceva, pina sa se iteasca intrebarea legata de emotia care a deversat in momentul citirii mesajului amic