Se spune că istoria discerne, în timp, între valoare şi non-valoare artistică. Sintagma este de două ori ambiguă. Ce înseamnă valoare? Care este relaţia dintre valoare şi modă culturală? Care artist este mai ,valoros", cel care abordează o direcţie radical nouă sau cel care inovat dinăuntrul unui canon existent?... Ce înseamnă ,în timp"? Douăzeci de ani? Un secol? Cinci?... Muzica lui Bach a stat în umbră aproape 100 de ani. Vermeer a fost redescoperit în secolul al XIX-lea. Importanţa lui Caravaggio pentru istoria artei a fost cu adevărat afirmată de-abia în secolul al XX-lea...
Astăzi, mai mult ca oricând în trecut, instituţii culturale, în dorinţa lor permanentă de a atrage publicul şi curatori în căutarea gloriei unui Thoré-Burger, , descoperitorul" lui Vermeer, scotocesc mereu lista artiştilor ,uitaţi" în căutarea unor noi teme de expoziţii.
Unele dintre alegeri sunt greu de explicat şi ţin probabil de considerente politice şi nu pur artistice. Este de neînţeles cum, după expoziţii fabuloase dedicate portretelor lui Memling şi picturii târzii a lui Goya, o instituţie de talia Colecţiei Frick a ales să pună sub reflectoare opera unui pictor de provincie, Jean-Étienne Liotard. Elveţianul (1702-1780) a pictat portretele unor personaje celebre - Mme de Pompadour, Marie-Antoinette copil - dar asta nu înseamnă prea mult. Realist într-o perioadă de plină eferverscenţă a rococoului, adept al pastelului într-o epocă dominată de pictura în ulei, meşteşugar fără sclipiri, Liotard n-a fost degeaba uitat de istorie.
,Intrigi amoroase şi rafinament pictural: Arta lui Frans van Mieris" de la National Gallery of Washington a fost prima retrospectivă consacrată unui artist care, dacă ar fi să ne luăm după preţurile obţinute de picturile sale în secolul al XVII-lea, s-a bucurat în timpul vieţii de un prestigiu aproape la fel de mare ca
