Orice călătorie, în principiu, te îmbogăţeşte. Îţi dăruieşte o şansă către un tip de experienţă, de trăire. Şi dacă lucrurile nu stau chiar aşa de la început - inerţiile atîrnă greu, de multe ori - poţi să-ţi inventezi stări, întîlniri, imagini. Iar ele îşi vor căpăta concreteţea. Întotdeauna mă gîndesc aşa şi ca să-mi diluez pesimismul, să-l temperez, să mă pornesc la drum. Cît de scurt. Să mă bucur de forme ale libertăţii, de mici evadări din şabloanele inevitabile ale programului zilnic, să-mi amăgesc oboseala. Teatrul în sine este un soi de aventură, de provocare a minţii, a emoţiei, a propriei fiinţe. Fiecare spectacol este un drum către o creaţie, către un creator, către ficţiuni şi alcătuirea lor, către hotare făcute după chipul cuvintelor, al imaginaţiei, după forţa cu care artiştii fac credibilă povestea lor. Un minunat exerciţiu ca să nu îţi pierzi prospeţimea, ca să rezişti vremurilor şi oamenilor, ca să încerci să afli cine eşti.
Pe actriţa Magda Stief nu am văzut-o jucînd decît în spectacolele din ţară ale lui Vlad Mugur. În ,Scaunele", o montare care mă urmăreşte, în ,Livada de vişini", ,Aşa este (dacă vi se pare)". Ionesco, Cehov, Pirandello. Trei lumi complet diferite, trei tipuri de limbaj ce aduc altfel replica pe scenă, aceeaşi rigoare în interpretare, aceeaşi umilinţă a căutării despre care vorbeam, curiozitate şi deschidere în jocul Magdei Stief, atent asamblat de Vlad Mugur. Nu de mult, la Landshut, un oraş foarte aproape de München, a avut loc premiera cu ,O, ce zile frumoase!". Magda Stief - Winnie. Prima oară, din punctul meu de vedere, fără Vlad Mugur pe scenă. Deşi... Am înţeles, mergînd acolo, că, într-un fel, şi suma coincidenţelor strînse, din punctul meu de vedere, în jurul acestui spectacol m-a decis să merg să-l văd. Scenografia, Helmuth Sturmer - căruia tocmai îi închideam expoziţia superbă din foaierul Teatrului Na