Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerii romani, la conducerea multinationalelor din regiune

Publicat in Wall-Street.ro, joi 21 decembrie 2006 ·

Companiile straine transforma piata autohtona intr-un nucleu al operatiunilor derulate in Balcani, iar managerii romani incep sa fie tot mai des promovati in structurile multinationalelor. La doar cateva zile distanta de momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, ponderea expatilor in managementul companiilor autohtone este in scadere, iar locul acestora este luat de romanii care au ajuns chiar sa conduca reprezentantele regionale ale companiilor

Directorul de tara al ABB pentru Romania, Peter Simon, a fost numit in cursul zilei de ieri director de tara si pentru Bulgaria si Republica Moldova si va prelua aceasta functie de la 1 ianuarie 2007.

"Aceasta noua reorganizare la nivel regional are loc in contextul aderarii Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, din ianuarie 2007. Scopul nostru este acela de a dezvolta colaborarea transfrontaliera dintre aceste tari intr-un mod eficient. in acest sens, acest grup de tari va fi condus de o singura echipa manageriala care include specialisti din Bucuresti si Sofia", a declarat Peter Simon. In noua sa pozitie, Simon va coordona peste 500 de angajati in Romania si in Bulgaria.

El lucreaza in cadrul ABB din 1975, experienta sa incluzand ocuparea a diferite pozitii manageriale in tari ca Arabia Saudita, India, Libia, Germania si Romania, iar din 1998 este director de tara al ABB pentru Romania. ABB este lider in tehnologiile pentru energetica si automatizari, avand circa 107.000 angajati in aproximativ 100 de tari.

Managerii romani se dovedesc a fi buni strategi si coordonatori eficienti ai afacerilor, iar numirea lor in pozitii cheie se dovedeste a fi o idee buna. Atributiile regionale ale managerilor autohtoni au crescut treptat, iar functia de CEO devine astfel o pozitie la indemana multor oameni care au obtinut performante in cadrul subsidiarelor deschise pe plan local.

Catalin Cretu (f

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 30 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°