Câteodată, o prezentare sumară a traseului unui scriitor - tânăr şi deloc ocolit de succes, în acelaşi timp - valorează aproape la fel de mult ca o analiză minuţioasă, dar inocentă. Câteodată, adică atunci când avem de-a face cu autori ca Răzvan Rădulescu. Absolvent al Facultăţii de Limbi Străine şi al Academiei de Muzică, ieşind spectaculos la rampă în volumul colectiv Tablou de familie (cu girul semnificativ al lui Mircea Cărtărescu), i se acordă în 1997 Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, pentru Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane. Dacă mai adaug şi două-trei titluri de filme ale căror scenarii le-a semnat (în colaborare cu Cristi Puiu, Alexandru Baciu ori Radu Muntean), vă veţi lămuri de ce povestea cărţii despre care scriu e, din punctul meu de vedere, ceva mai largă decât lasă să se înţeleagă celuloza: Marfa şi banii (2001), Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), Hrană pentru peştii mici (2004), Offset (2004), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Hârtia va fi albastră (2005). Fireşte, nu propun o năucitoare sesiune de vizionări şi lecturi făcute pe nerăsuflate. Dar nici nu o interzic.
Romanul Teodosie cel Mic (recent apărut la Editura Polirom) poate părea, la foiletare, un scenariu extins de cartoon. Un desen animat derulându-se pe mai bine de 400 de pagini, conţinându-şi propriile momente alternative de îmblânzire şi de incitare. Istoricizat, însă flagrant anistoric, împânzit de personaje infantile, dar şi de urzeli mai mult decât adulte, ludic şi în acelaşi timp ceremonios, e destul de dificil să-i recompunem genealogia. De aici şi tentaţia constantă de a-l încadra în tipare venite cumva din afara literaturii. În faţa unei epopei minimaliste care se desfăşoară într-o Muntenie dâmboviţeană şi nu prea (mici regate conţinând deopotrivă Bucureştiul, Petrila, Filiaşiul, dar şi Valea Căpercilor, Căpşunăria sau Ciupercăria), în care polii de pu