Sedinta festiva a parlamentului de luni a fost o adevarata lectie de democratie si istorie. Ea a fost conceputa ca o sedinta festiva dedicata condamnarii comunismului din România; caracterul festiv i-a fost conferit de un grup de patrioti indrumati de cel mai mare om politic pe care l-a avut România vreodata, care este singurul care poate salva tara. E suficient sa-l vezi ca sa strigi cu entuziasm „Salvarea“; numai ca la noi salvarile vin cu intârziere. Stiu ca orice opinie, orice actiune umana este tributara unei anumite doze de subiectivism; care, daca nu e exagerat, este suportabil. Voi cauta si eu sa fiu subiectiv intr-o doza decenta, desi nu cred ca voi reusi. Tema propusa pentru mentionata sedinta era condamnarea comunismului; tema care, evident, nu poate fi tratata cu obiectivitatea necesara. Opiniile distincte ale populatiei, chiar daca nu sunt toate reale, au o anumita justificare. Cei care au avut de suferit vor fi impotriva comunismului. Cei care au avut avantaje substantiale in aceasta perioada vor fi impotriva condamnarii comunismului. Unii care ar dori mai multa disciplina si liniste il regreta pe Ceausescu; ceea ce am facut si eu luni seara, caci, daca ar fi trait, cei care s-au manifestat violent intr-un loc sacru, fundamental al statului ar fi fost deja arsi la crematoriu si cu cenusa aruncata intr-o canalizare. Cei care se multumesc cu un salariu modest, dar garantat, fara eforturi deosebite (noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc), vor regreta comunismul. Mai sunt unii care n-au cunoscut pe viu realitatile si care fie vor fi indiferenti, fie vor fi cooptati in tabara celor care regreta comunismul; si nu fara motiv. Ci sub argumentul ca saracia reala, contemporana este rezultatul sistemului capitalist. Se uita totusi ca actualul „capitalism“ nu este autentic, ci, dupa expresia cea mai autorizata a principalului arhitect al societatii române