De la firmele care nu şi-au achitat creditele contractate cu garanţia statului în ultimii 10 ani, AVAS a recuperat doar 10% din creanţe şi-au achitat integral datoriile respective către stat.
Banii vor putea fi recuperaţi integral în 30 de ani
Autoritatea a reuşit să recupereze 92,8 milioane de dolari, ceea ce înseamnă cu puţin peste 10% din totalul creanţelor. "În această valoare sunt cuprinse atât încasările directe, cât şi cele indirecte (compensări)", precizează AVAS. În perioada ianuarie-noiembrie 2006, doar patru societăţi şi-au achitat integral datoriile respective către stat.
Că statul reuşeşte cu greu să recupereze aceste sume este deja o certitudine. Potrivit situaţiei AVAS, instituţia a "smuls" în ultimii trei ani de la debitori cu puţin peste 76 milioane de dolari, rezultând astfel o medie de 25,445 milioane de dolari. Dacă şi în perioada următoare se va păstra acelaşi ritm de recuperare al creanţelor, statul va reuşi să intre în posesia întregii sume în aproximativ 30 de ani.
Creanţele deţinute asupra acestor societăţi provin din plăţile efectuate de MFP în perioada 1996-2006, în calitate de garant al împrumuturilor externe contractate de societăţile amintite, la care s-au adăugat sumele reprezentând comisioane la fondul de risc neachitate de firme şi majorările şi penalităţile calculate de MFP pentru plata cu întârziere/neplata sumelor datorate până la data cesiunii creanţelor către AVAS. Potrivit AVAS, statul va încerca recuperarea acestor creanţe nu doar de la debitorii aflaţi pe lista neagră, ci şi de la acele societăţi care au beneficiat direct sau indirect de creditele contractate de aceştia. "În cadrul procedurilor de valorificare a creanţelor au fost identificate o serie de societăţi care au beneficiat de importurile finanţate din împrumuturile externe contractate de unele din societăţile debitoare menţionate şi care au a