Oricât de isteţ sau de educat ar fi un om, întotdeauna e loc şi de mai bine contribuit şapte experţi în diverse domenii conexe, prezintă metodele prin care orice om îşi poate mări capacitatea de procesare şi de înmagazinare a creierului.
Hrana. Se spune, pe bună dreptate, că omul e construit din ceea ce mănâncă. Prin urmare, hrana contează. Creierul este cel mai "lacom" organ al omului, nevoia lui de glucoză fiind aproape insaţiabilă. De aceea, încă de la prima oră se recomandă o mică gustare dulce: cereale cu miere sau pâine prăjită cu marmeladă. Înainte de prânz ar trebui consumate două ouă fierte (sau omletă) cu o salată din legume proaspete. În jurul orei 14.00, o salată a la russe (fără carne), iar cina va fi neapărat un preparat din carne de peşte cu legume. Înainte de culcare: fructe, mai ales afine şi căpşuni, dar şi un măr sau o banană. Se pot face variaţii, dar nu se amestecă pro-dusele lactate cu cele din carne în aceeaşi zi.
Muzica. Se numeşte "efectul Mozart" şi funcţionează inclusiv la animale. Vacile care ascultă muzică de Mozart dau mai mult lapte! Desigur, muzica trebuie ascultată la volum mic, astfel încât să fie un simplu fundal, nu o audiţie. Cea mai bună variantă este exersarea unor melodii la un instrument oarecare (orgă electronică, chitară, vioară). Conexiunile cere-brale necesare coordonării mâinilor ajută la dezvoltarea creierului.
Veselia. Oamenii trişti nu inspiră prea multă inteligenţă. Şi nu întâmplător. Veselia asigură creierului condiţii optime pentru funcţionare. Endorfinele eliberate în timpul unui simplu zâmbet ajută la sporirea capacităţii intelectuale pentru următoarele 40 de minute! Prin urmare: un om inteligent are nevoie de prieteni, de distracţie şi de publicaţii pline de umor.
Asocierile mnemotice. Un creier inteligent, dar lipsit de informaţii, nu valorează mare lucru. Sporirea memoriei va face difer