In dupa-amiaza zilei de 17 decembrie 2006, a avut loc evenimentul cel mai important care s-a petrecut in Romania dupa revolutia din decembrie 1989. A fost in mod sigur un eveniment mai revelator si mai… limpede decit acela, in sensul ca n-a mai ingaduit iluzii sau masti. Momentul condamnarii de catre Presedintele Romaniei a regimului comunist, ca regim ilegitim si criminal, omagiul pe care, de la tribuna Parlamentului, l-a adus celor care i s-au opus, opozantilor, disidentilor, luptatorilor din rezistenta, i-a facut cred pe multi dintre noi sa doarma mai linistiti, nu numai pe dl Traian Basescu. Chiar asa, transformat de o mina de huligani in stadion, Parlamentul Romaniei este totusi un parlament, asa cum Piata Palatului, in care se adunasera, in 8 noiembrie 1944, zeci de mii de tineri in jurul Regelui lor, nu devenise mai putin Piata Palatului doar fiindca o haita de derbedei cu bite a incercat sa transforme in rafuiala un act de admirabila mobilizare civica si politica.
Nu impartasesc dezamagirea, umilinta si rusinea de a fi roman a celor care nu aud discursul prezidential, clar, concis, substantial, impecabil, trebuie sa spunem, ci doar neverosimil de huliganicii termeni cu care s-a incercat intimidarea lui; care nu au simtit formidabila tarie de caracter si vointa presedintelui Basescu de a fi la inaltimea momentului, ci doar eficienta tentativei de a cobori momentul si persoana sefului statului, in derizoriu; care nu au jubilat ca Vasile Paraschiv, Marcel Petrisor, Doina Cornea si Majestatea sa, Regele Mihai, au putut sa traiasca acest moment, ci s-au ingrozit de cele 54 de procente ale romanilor care cred ca atitudinea huliganica a presedintelui PRM a fost fireasca si acceptabila.
Totusi, citeva motive de ingrijorare cred ca ne-a procurat momentul de ieri. Primul este acela ca un jurnalist a putut improviza un sondaj de opinie punind
