Groapa in care societatea se scurge aspira sa devina centru, pentru ca, la rindul ei, e nascatoare de periferii, vesnic in expansiune. Lumea aceasta lepadata, repudiata de centru inunda acum toate zonele, si nu lent, ci cu rapiditate. Primul semn al mahalalei in plina expansiune, al mahalalei care forteaza agresiv granitele cu celelalte spatii este prezenta gunoaielor. Indiferent de natura lor, resturi menajere, obiecte al caror circuit s-a incheiat, dejectii, gunoaiele te privesc impudice indiferent de anotimp, de intemperii.
Mahalaua a suferit si ea, ca orice spatiu supus istoriei, schimbarii. Dar gunoiul este un element constant al teritoriului. Pulseaza, creste, si din el se naste societatea care evolueaza peste si printre gunoaie. O geneza exclusiv brodata pe gramezile de resturi (ca in Groapa lui Eugen Barbu). Grav este ca acum, in asteptatii ani 2000, centrul incepe sa se contamineze, „mahalagizeze“, intr-o proportie egala cu periferia. Contemporaneitatea este pusa in fata unui spatiu vizibil marcat de plaga, care nu numai ca se intinde, ci si creste, se inalta. in criza de spatiu, gunoiul depozitat se inalta triumfator, impudic, precum o femeie usoara, fardata strident, aruncind indecenta priviri ostentative dintr-o loja de teatru sau opera. Mentalitatea romaneasca nu numai ca tolereaza gunoiul in toate formele sale, dar, prin indiferenta, incurajeaza propagarea acestuia. Totul provine din dorinta romanilor de-a tezauriza, de a acumula obiecte nefolositoare (pe un fond stravechi). Debaralele romanilor sint pline de resturi, ca niste cadavre intrate intr-un proces agresiv de descompunere, implorind sa fie ingropate.
- Mahalaua Giurgiului
Locuiesc de sapte ani intr-un cartier periferic. Soseaua Giurgiului, intersectia Toporasi. La doua statii de celebrul Ferentari. Cind circulatia se mai domoleste, noaptea, ma delectez cu manele.
