Cel mai banal subiect al unei intersectii de sfirsit de an este acela al bilantului. Dar, in acelasi timp, si inevitabil; cum am putea scapa, in pragul noului an, de tentatia de a inventaria, de a incheia socoteli, de a incerca sa stabilim ierarhii si de a da semnificatii evenimentelor traite in anul pe cale de a ne parasi?

imi amintesc o caricatura aparuta la sfirsit de an in revista satirica Urzica, acum vreo cinci decenii: un omulet tinar si plin de voie buna, Anul Nou, se pregatea, cu un zimbet strengaresc si o matura in mina, sa-l expedieze in necunoscut pe batrinul Mos Craciun ce reprezenta anul care trecuse. Copil, am inteles dintr-odata ceea ce apoi, in decursul anilor, parintii, scoala si cartile s-au straduit din greu sa ma invete: ca trebuie sa ne uitam mereu inainte, ca ceea ce cautam se afla intotdeauna ascuns undeva in negurile unui timp care va veni, ca trecutul, oricit de bun sau de rau ar fi fost cu noi, poate fi depasit printr-un simplu pas care ne face sa trecem pragul viitorului.

Cit de adevarata este aceasta imagine? Putem, oare, intr-adevar sa luam totul de la capat in prima zi a noului an? Cit de greu vor trage in cumpana cele ce ni s-au intimplat in anul trecut? in anii trecuti? Cum putem masura semnificatia celor ce s-au intimplat in decursul unui an? intrebari inevitabile in aceste ultime zile ale lunii decembrie. Daca intrebarile sint inevitabile, nu e clar insa in ce masura raspunsurile sau tentativele noastre de raspuns contin macar un dram de adevar. Sau cit sint ele de relevante. Ceea ce ni se intimpla, faptele si evenimentele cu adevarat semnificative din viata noastra personala nu au nici date de nastere, nici virsta. Dar un instinct al clasificarii, mania interpretarii ne obliga sa catalogam evenimentele petrecute; de ce sa ne impotrivim, deci?

Multe s-au intimplat in acest an 2006 si e greu de stiut